Nu îți vom face un program. Nu există program.

Dimineața începe cu răsăritul lângă piscină. Un espresso. Aerul sărat. Bâzâitul insectelor care știu că ziua lor a început înaintea ta.

Apoi căldura. Drumul spre mare prin ea, nu împotriva ei. Marea — nu ca destinație, ci ca stare.

Oameni. Locuri. Peisaje care nu cer să fie fotografiate.

Și seara — o masă pe malul mării. Mâncare din coș. Oameni din sat. Nimeni nu știe de unde ești și nimeni nu întreabă.

Ești unul de-al lor.

Un lucru pe care l-am învățat trăindu-l — oamenii simpli de la țară din sudul Italiei nu te întreabă de unde ești. Nu îi interesează. Sunt cu tine dacă te simt om. Atât. Și când se întâmplă asta — și se întâmplă repede — nu mai ești turist. Ești unul de-al lor.

Nu vei bifa nimic. Nu vei prinde nicio oră de deschidere. Nu vei sta la nicio coadă.

Vei pleca acasă cu ceva ce nu se pune în valiză.

Și vei ști exact ce îți lipsise.