Totul a început cu o masă. La Sibiu, nu în Italia.

O italiancă pe nume Eleonora gătea în fiecare zi pentru doisprezece oameni ca să nu mănânce singură. Români și italieni, trei patru feluri, produse aduse din Italia, o masă care nu se termina niciodată la timp.

Aveam 27 de ani și în seara aceea am vorbit pentru prima dată italiana pe care o știam de mic dar nu o vorbisem cu nimeni niciodată. Trei sicilieni, mult dialect, mult râs. O seară pe care nu am uitat-o până azi.

Atunci i-am cunoscut pe oamenii din Sud. Și nimic din ce auzisem până atunci despre ei nu era adevărat.

Mulți ani mai târziu a apărut Teodora. Și la trei luni după ce ne-am cunoscut, știam deja unde mergem împreună.

Anii au trecut și Italia a crescut în noi — nu ca destinație de vacanță, ci ca ceva mai adânc, mai greu de explicat.

Dacă ești unul dintre ei — ești acasă.